Pelerinaj la Kufstein și bucurie duhovnicească la Bischofshofen
În zilele de 17–18 octombrie, un grup de credincioși din parohia noastră, însoțiți de părintele Florin Corduneanu, a participat la două evenimente duhovnicești deosebite, prilej de rugăciune, comuniune și întărire în credință.
Sâmbătă, 17 octombrie, credincioșii au luat parte la cea de-a XI-a ediție a pelerinajului de la Kufstein, închinat Sfinților Mărturisitori Ardeleni, alături de peste 500 de pelerini și clerici din Austria, Germania și România.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim și Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Sofian Brașoveanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Pelerinii au urcat apoi la cetatea Kufstein, loc sfințit prin pătimirea Sfinților Mărturisitori Ardeleni, unde au înălțat rugăciuni și au adus cinstire celor care, prin jertfa și statornicia lor, au apărat credința ortodoxă.
Duminică, 18 octombrie, pelerinii au participat la Sfânta Liturghie prilejuită de sărbătorirea hramului Parohiei Ortodoxe Române din Bischofshofen, ocrotită de Icoana Maicii Domnului „Prodromița” și de Sfinții Mărturisitori Ardeleni. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, împreună cu un sobor de preoți, la invitația părintelui paroh Liviu Paul Ghioc, într-o atmosferă de rugăciune și bucurie duhovnicească.
Adresăm alese mulțumiri organizatorilor, în mod deosebit părintelui Daniel Stan din Kufstein și părintelui Liviu Paul Ghioc din Bischofshofen, precum și familiilor acestora și tuturor credincioșilor care s-au ostenit pentru buna organizare a evenimentelor și pentru primirea călduroasă și frățească a pelerinilor.
Bunul Dumnezeu să răsplătească osteneala tuturor și să ne învrednicească de cât mai multe asemenea întâlniri binecuvântate!




















