Limba română ne adună împreună – început de an pentru Școala Parohială „Sf. Ștefan cel Mare”
Sâmbătă, 12 septembrie, Școala Parohială „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena și-a început activitățile noului an într-un mod cu totul special, în jurul limbii române, al bucuriei de a fi împreună și al valorilor care ne leagă de România.
Într-o frumoasă zi de început de toamnă, numeroși copii și părinți ai Școlii noastre Parohiale au răspuns cu bucurie invitației de a participa la evenimentul dedicat Zilei Limbii Române, organizat de Ambasada României în Republica Austria și Institutul Cultural Român de la Viena, în Böhmischer Prater.
Ne-am întâlnit dimineața în fața bisericii noastre și am pornit împreună spre Poarta Maramureșeană, un loc atât de potrivit pentru această sărbătoare. Acolo, poarta tradițională românească ne-a amintit că limba, credința, cultura și tradițiile noastre pot trece orice graniță atunci când sunt păstrate cu dragoste și transmise mai departe copiilor.
Pentru cei mici, ziua a fost plină de culoare și voie bună, povești și lectură în limba română, jocuri, activități creative. Evenimentul a continuat cu un picnic al comunității românești, oferindu-ne tuturor un frumos prilej de întâlnire, dialog și bucuria simplă de a fi împreună.
Pentru Școala Parohială „Sf. Ștefan cel Mare”, această zi a însemnat însă mai mult decât participarea la un eveniment. A fost începutul simbolic al unui nou an de activități și, în același timp, o reafirmare a misiunii pe care ne-am asumat-o: să-i ajutăm pe copiii noștri, născuți sau crescuți departe de România, să cunoască, să iubească și să ducă mai departe limba română, credința, cultura și tradițiile noastre.
Adresăm mulțumiri Ambasada Romaniei in Austria / Botschaft von Rumänien in Österreich și Institutului Cultural Român de la Viena (Rumänisches Kulturinstitut Wien) pentru frumoasa organizare a acestei sărbători, pentru implicare și pentru grija acordată păstrării și promovării limbii și identității românești în Austria.
Mulțumim, în mod deosebit, doamnei Carmen Șereș, coordonatoarea Școlii Parohiale, pentru organizarea și însoțirea grupului, precum și Pr. Florin Corduneanu, care a fost alături de copii și părinți la acest frumos început de an școlar.
Mulțumim, de asemenea, tuturor copiilor și părinților Școlii Parohiale „Sf. Ștefan cel Mare” care au răspuns cu bucurie invitației și au făcut ca prezența comunității noastre să fie una atât de frumoasă. Împreună, ne-au arătat încă o dată cât de frumos putem construi atunci când ne adunăm în jurul acelorași valori.
Așa am ales să începem un nou an la Școala Parohială „Sf. Ștefan cel Mare”: împreună, cu bucurie, sub semnul credinței, al limbii române și al dragostei pentru rădăcinile noastre.
Pr. Emanuel Ștefan Nuțu
















