Icoana Tuturor Sfinților realizată în tehnica frescă pe peretele exterior, de vest, al bisericii Sf. Stefan cel Mare din Viena
Viena, 19.10.2025
În contextul citadin al unui cartier nou de blocuri… cu multe linii drepte, cu ferestre dreptunghiulare, apare o biserică. O biserică care se dorește a fi pictată pe exterior asemenea bisericilor bucovinene de altă dată.
Pentru cel mai vizibil perete, cel vestic, s-a ales tema: „Icoana Tuturor Sfinților” sau „Soborul Tuturor Sfinților”, și s-a ales varianta ei de reprezentare concentrică, în care sfinții sunt așezați circular în jurul lui Hristos.
Icoană a Duminicii Tuturor Sfinților, sărbătorită în prima duminică după Rusalii sau Pogorârea Sfântului Duh, deci la o săptămână după hramul bisericii. Duminica Tuturor Sfinților urmează imediat după Pogorârea Duhului Sfânt (Rusaliile) pentru a arăta că lucrarea, roadele Duhului Sfânt în lume este sfințirea oamenilor.
Prin această icoană și în această sărbătoare, cinstim întreaga biserică biruitoare. Cinstim pe toți cei care au plăcut lui Dumnezeu, sfinții cunoscuți dar și pe cei necunoscuți.
În această scenă, în partea de sus sunt patru proroci, pentru că noi îl cinstim pe Dumnezeu și credința noastră se întemeiază pe mărturia prorocilor. Fiecare dintre aceștia ține în mână un rotulus pe care sunt scrise cuvinte sugestive din prorocirile lor. David ne zice: „Bucurați-vă drepților, celor drepți li se cuvine laudă.” Ilie ne spune: „Viu este Domnul Dumnezeul puterilor, Dumnezeul Israil.”
Enoh ne zice: „Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai lui” (Iuda 1,14). Moise, prorocul, călăuzitorul poporului evreu în călătoria lor către pământul făgăduinței, le zice: „Proroc din mijlocul tău ca și mine îți va ridica Domnul Dumnezeu, pe acela să-l ascultați.”
În mijlocul părții de sus este tronul Hetimasiei sau tronul judecății, un tron pe care se întinde hlamida roșie cu care a fost îmbrăcat Hristos atunci când a fost batjocorit. În spatele lui este crucea cu care a fost răstignit Hristos, sulița cu care a fost împuns, buretele cu care a fost adăpat.
Acest tron este un simbol al judecății și al iubirii lui Dumnezeu pentru noi, pentru că El s-a jertfit de bunăvoie pentru mântuirea noastră; dar în baza acestei jertfe se va face și judecata.
Se spune că la sfârșitul vremurilor, pe cer se va arăta semnul crucii și toate neamurile vor plânge. Vor plânge pentru că vor realiza în acea clipă că au avut un așa mare dar și o așa de mare ocazie să se bucure de mântuirea pe care Hristos, prin jertfa Sa, ne-a dăruit-o, și i-au nesocotit-o. Acest tron al judecății este cinstit de îngeri, căci îngerii se cutremură de patimile lui Hristos și le citesc.
Iar dedesubt, în centrul acestei scene – un centru circular, pentru că cercul e simbolul perfecțiunii și al Dumnezeirii, pe când pătratul e simbolul lumii, al teluricului, al pământului – se găsește Hristos în slavă, Cel care „iarăși va să vină să judece vii și morți”.
Este Hristos, Cel care va să vină, moment despre care cu toții mărturisim în Crez: „Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie.” Acest Hristos este prezent în slavă. Lui i se roagă Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul și este înconjurat de îngeri. Chiar sub slava Lui Hristos sunt Adam și Eva, pentru că Hristos, întrupându-Se, a refăcut firea omenească la starea și la slava la care era chemată.
În partea dreaptă sunt așezați Sfinții români. Sunt românii pentru că dragostea de neam este firească, pentru că dragostea de neam este dragostea de familie extinsă. Familia mai mare este neamul nostru. Fiecare neam are un specific al sfințeniei lui, un specific al modului în care se apropie și îl înțelege pe Dumnezeu, deși Dumnezeu este același, iar învățătura Bisericii este aceeași.
Specificul neamului face pe oameni să fie sfinți într-un anumit fel. În ce fel, vom descoperi dacă vom citi mai cu dinadinsul viețile sfinților noștri, ale sfinților români. Ca să vedem cum s-au nevoit ei și cum au fost ei sfinți înaintea lui Dumnezeu. Pentru că asta e și minunea: Dumnezeu ne sfințește pe toți, dar toți suntem diferiți. El nu ne anulează personalitatea, ci o pune în lucrare.
Sfinții români reprezentați sunt: Sf. Ier. Bretanion, Episcopul Tomisului, Sf. Ier. Teotim, Episcopul Tomisului, Sf. Ier. Niceta de Remesiana, Sf. Ier. Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti, Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului, Sf. Voievod Neagoe Basarab, Sf. Ier. Ilie Iorest, Mitropolitul Transilvaniei, Sf. Ier. Sava Brancovici, Mitropolitul Transilvaniei, Sf. Ier. Simion Ştefan, Mitropolitul Transilvaniei, Sf. Ier. Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului, Sf. Ier. Teodosie de la Brazi, Sf. Mc. Iuliu Veteranul, Sf. Mc. Claudiu, Sf. Mc. Valentin, Sf. Mc. Emilian de la Durostorum, Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureş, Sf. Mc. Montanus preotul și soția sa Maxima, Sf. Mc. Sava de la Buzău, Sf. Mc. Ioan Valahul, Sf. Mc. Oprea Miclăuș, Sfinţii Martiri Brâncoveni – Constantin Vodă cu fiii săi Ștefan, Radu, Constantin, Matei, împreună cu sfetnicul Ianache și Maria Brâncoveanu, Sf. Muceniță Filofteea, Sf. Martiri și Mărturisitori Năsăudeni – Vasile din Mocod, Atanasie Todoran din Bichigiu, Grigorie din Zagra, Vasile din Telciu, Sf. Cuv. Parascheva, Sf. Cuv. Teodora de la Sihla, Sf. Cuv. Mărturisitor Sofronie, Sf. Cuv. Mărturisitor Visarion, Sf. Preot Mărturisitor Ioan din Galeş, Sf. Preot Mărturisitor Moise Măcinic din Sibiel, Sf. Cuv. Irodion de la Lainici, Sf. Cuv. Ioan Iacob Hozevitul, Sf. Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, Sf. Cuv. Paisie de la Sihăstria, Sf. Cuv. Cleopa de la Sihăstria, Sf. Cuv. Dometie cel Milostiv de la Râmeț, Sf. Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj, Sf. Preot Mucenic Ilarion Felea, Sf. Preot Mucenic Alexandru (Baltagă) din Basarabia, Sf. Cuv. Mărturisitor Sofian de la Antim. De asemenea, în acest rând, se găsește și Sf. Împărăteasă Elena.
În partea stângă a scenei sunt sfinții care, luând învățătură de la sfinții apostoli și de la ucenicii acestora, au împânzit credința în pământurile apusene ale Europei. În calendarul mitropoliei, sfinții români sunt trecuți cu albastru, iar aceștia din Europa primelor veacuri sunt evidențiați cu verde.
Pe ambele părți sfinții sunt organizați pe cinuri: de jos în sus – ierarhii, domnitorii, mucenicii și mucenițele, cuvioșii și cuvioasele. Noi, cei de aici, îi cinstim, ne întărim cu exemplul vieții lor și cerem rugăciunile lor.
Sfinţii apuseni reprezentaţi sunt: Sf. Ier. Silvestru, Sf. Ier. Grigorie cel Mare – Dialogul, Sf. Ier. Ambrozie, Sf. Ier. Ciprian, Sf. Ier. Irineu de Lyon, Sf. Ier. Fotin de Lyon, Sf. Ier. Honorat de Arles, Sf. Ier. Leon cel Mare, Sf. Cuv. Dionisie Exiguul, Sf. Swithun, episcopul din Winchester, Sf. Bricius, episcopul din Tours, Sf. Ier. Gherman, episcopul Parisului, Sf. Ier. Apolinarie din Ravenna, Sf. Ier. Bonifatie, luminătorul Germaniei, Sf. Ier. Sigfrid – Suedia, Sf. Ulrich, Sf. Ier. Rupert, Episcopul de Salzburg, Sf. Ier. Virgiliu, Sf. Ier. Corbinian, Sf. Ier. Patrik – Irlanda, Sf. Ier. Ilarie de Poitiers, Sf. Ier. Sava al Serbiei, Sf. Mc. Sofia cu fiicele ei Pistis, Elpis și Agapis, Sf. Ier. Ioan Maximovici, Sf. Mc. Florian, Sf. Mc. Sebastian, Sf. Mc. Edmond, regele Angliei, Sf. Mc. Coloman, prinț irlandez, patron al Austriei, Sf. Mc. Cecilia, Sf. Mc. Anastasia, Sf. Mc. Tatiana, Sf. Mc. Agnia, Sf. Mc. Eugenia, Sf. Mc. Nina, Sf. Mc. Lucia, Sf. Ioan Casian, Sf. Cuv. Benedict de Nursia, Sf. Cuv. Columba, Sf. Monica, Sf. Genoveva, Sf. Otilia, Sf. Clotilda, Sf. Serafim de Sarov, Sf. Paisie Aghioritul, Sf. Sofronie Saharov. De asemenea, în acest rând, se găsește și Sf. Împărat Constantin cel Mare.
Soborul sfinților, cetele sfinților, sunt înconjurate de Rai, aflat în partea de jos, aproape de oameni. Aici sunt prezenți patriarhii Vechiului Testament – Avraam, Isaac și Iacov.
Avraam ține în brațe prunci, imagine inspirată din parabola săracului Lazăr și a bogatului nemilostiv (Luca 16,22-23), unde ni se spune că Lazăr a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. Mulțimea pruncilor semnifică mulțimea sufletelor drepților care au aflat odihna.
Avraam este chipul credinței („Avraam a crezut lui Dumnezeu și i s-a socotit lui spre dreptate” – Romani 4,3).
Fiul său Isaac este așezat ca simbol al ascultării și al jertfei, pentru că a mers de bunăvoie împreună cu tatăl său ca să fie jertfit pe munte – chip al lui Hristos, Care a făcut același lucru pentru noi.
Iacov, fiul lui Isaac, este un simbol al răbdării și al luptei duhovnicești, cel care „s-a luptat cu Dumnezeu” și a fost numit Israel.
Prin includerea Patriarhilor în icoana Tuturor Sfinților se arată unitatea sfințeniei celor din Vechiul și Noul Testament: toți sunt părtași la aceeași slavă a lui Dumnezeu. Tot în acest rai este reprezentat tâlharul mântuit, primul cetățean al Raiului, cel care a furat toată viața și apoi a „furat” și Împărăția lui Dumnezeu.
Întreaga scenă este o icoană a unității Bisericii și a comuniunii sfinților din toate timpurile. Sfinții români și sfinții din Apus se privesc unii pe alții din cele două părți ale peretelui într-o împreună rugăciune pentru noi, către Hristos.
Raiul, coborât aproape de oameni, arată că mântuirea nu este un ideal îndepărtat, ci o realitate posibilă pentru fiecare. Astfel, peretele bisericii devine o predică vie despre iubirea lui Dumnezeu care unește cerul și pământul și o chemare la sfințenie după cuvântul Mântuitorului transmis nouă de Sfântul Apostol Petru:
„Fiți sfinți, precum Eu sunt sfânt.” (1 Petru 1,16)
Ikone des Sonntags Allerheiligen, gefeiert am ersten Sonntag nach Pfingsten, also eine Woche nach dem Patronatsfest der Kirche.
Der Sonntag Allerheiligen folgt unmittelbar auf die Herabkunft des Heiligen Geistes (Pfingsten), um zu zeigen, dass das Wirken und die Früchte des Heiligen Geistes in der Welt die Heiligung der Menschen sind.
Durch diese Ikone und in diesem Fest ehren wir die gesamte triumphierende Kirche. Wir verehren alle, die Gott wohlgefällig waren – die bekannten Heiligen ebenso wie die unbekannten.
In dieser Darstellung befinden sich im oberen Teil vier Propheten, denn wir verehren Gott und unser Glaube gründet auf dem Zeugnis der Propheten. Jeder von ihnen hält eine Schriftrolle in der Hand, auf der sprechende Worte aus seinen Weissagungen stehen.
David sagt uns: „Freut euch, ihr Gerechten; den Redlichen ziemt Lobgesang.“ Elija sagt: „So wahr der Herr, der Gott der Heerscharen, der Gott Israels, lebt.“ Henoch sagt: „Siehe, der Herr ist gekommen mit seinen Zehntausenden von Heiligen.“ (Jud 1,14) Mose, der Prophet, der das Volk Israel auf dem Weg ins verheißene Land führte, spricht: „Einen Propheten wie mich wird der Herr, dein Gott, aus deiner Mitte erwecken; auf ihn sollt ihr hören.“
In der Mitte des oberen Bereichs steht der Thron der Hetimasie, der Gerichtsthron: ein Thron, auf dem der rote Mantel ausgebreitet ist, mit dem Christus bei der Verspottung bekleidet wurde. Dahinter befinden sich das Kreuz, an dem Christus gekreuzigt wurde, die Lanze, mit der er durchbohrt wurde, und der Schwamm, mit dem man ihn tränkte.
Dieser Thron ist Symbol sowohl des Gerichtes als auch der Liebe Gottes zu uns, denn Er hat sich freiwillig für unser Heil geopfert; auf Grundlage dieses Opfers aber wird auch das Gericht gehalten.
Es heißt, dass am Ende der Zeiten am Himmel das Zeichen des Kreuzes erscheinen wird und alle Völker wehklagen werden. Sie werden weinen, weil sie in jenem Augenblick erkennen, welch großes Geschenk und welch große Gelegenheit sie hatten, sich über das Heil zu freuen, das uns Christus durch sein Opfer schenkte – und wie sie es missachtet haben. Dieser Gerichtsthron wird von Engeln verehrt, denn die Engel erzittern vor den Leiden Christi und betrachten sie.
Darunter, im Zentrum der Szene – ein kreisförmiges Zentrum, denn der Kreis ist Symbol der Vollkommenheit und der Gottheit, während das Quadrat Symbol der Welt, des Irdischen, der Erde ist – steht Christus in Herrlichkeit, der „wiederkommen wird, zu richten die Lebenden und die Toten“.
Es ist Christus, der Kommende, von dem wir alle im Glaubensbekenntnis bekennen: „Ich erwarte die Auferstehung der Toten und das Leben der künftigen Welt.“ Dieser Christus ist in Herrlichkeit gegenwärtig. Zu Ihm beten die Gottesmutter und der heilige Johannes der Täufer; Er ist von Engeln umgeben. Direkt unter der Herrlichkeit Christi stehen Adam und Eva, denn Christus hat durch seine Menschwerdung die menschliche Natur wiederhergestellt zu dem Stand und der Herrlichkeit, zu der sie berufen war.
Auf der rechten Seite sind die rumänischen Heiligen dargestellt. Es sind Rumänen, weil die Liebe zum eigenen Volk etwas Natürliches ist – die Liebe zum Volk ist gleichsam die Liebe zur erweiterten Familie. Die größere Familie ist unser Volk. Jedes Volk hat eine eigene Prägung der Heiligkeit, eine eigene Art, sich Gott zu nähern und Ihn zu verstehen, obwohl Gott derselbe ist und die Lehre der Kirche dieselbe bleibt.
Die Eigenart eines Volkes lässt die Menschen auf eine bestimmte Weise heilig werden. In welcher Weise – das entdecken wir, wenn wir die Viten unserer Heiligen, der rumänischen Heiligen, mit besonderer Aufmerksamkeit lesen: um zu sehen, wie sie asketisch gerungen haben und wie sie vor Gott heilig waren. Denn das ist das Wunder: Gott heiligt uns alle, doch wir sind alle verschieden. Er hebt unsere Persönlichkeit nicht auf, sondern bringt sie zur Entfaltung.
Dargestellt sind u. a.: Hl. Bischof Bretanion von Tomis; Hl. Bischof Theotim von Tomis; Hl. Bischof Niceta von Remesiana; Hl. Metropolit Iachint der Walachei; Hl. Niphon, Patriarch von Konstantinopel; Hl. Fürst Neagoe Basarab; Hl. Metropoliten Ilie Iorest, Sava Branković, Simion Ștefan von Siebenbürgen; Hl. Pahomie von Gledin, Bischof von Roman; Hl. Theodosie von Brazi; Hl. Märtyrer Julius der Veteran; Hl. Märtyrer Claudius, Valentin, Emilian von Durostorum; Hl. Bekenner Bischof Iosif von Maramureș; Hl. Märtyrer Montanus der Priester und seine Frau Maxima; Hl. Märtyrer Sava von Buzău; Hl. Märtyrer Ioan Valahul; Hl. Märtyrer Oprea Miclăuș; die hl. Märtyrerfürsten Brâncoveni – Fürst Constantin mit seinen Söhnen Ștefan, Radu, Constantin, Matei, zusammen mit dem Ratgeber Ianache und Maria Brâncoveanu; Hl. Märtyrin Filofteia; die hl. Märtyrer und Bekenner von Năsăud – Vasile von Mocod, Atanasie Todoran von Bichigiu, Grigorie von Zagra, Vasile von Telciu; Hl. Ehrwürdige Parascheva; Hl. Ehrwürdige Teodora von Sihla; Hl. Bekenner Sofronie und Visarion; Hl. Priesterbekenner Ioan von Galeș und Moise Măcinic von Sibiel; Hl. Ehrwürdiger Irodion von Lainici; Hl. Ehrwürdiger Ioan Iacob Hozevitul; Hl. Priesterbekenner Dumitru Stăniloae; Hl. Ehrwürdiger Paisie von Sihăstria; Hl. Ehrwürdiger Cleopa von Sihăstria; Hl. Ehrwürdiger Dometie der Barmherzige von Râmeț; Hl. Priestermärtyrer Liviu Galaction von Cluj; Hl. Priestermärtyrer Ilarion Felea; Hl. Priestermärtyrer Alexandru (Baltagă) aus Bessarabien; Hl. Bekenner Sofian von Antim. In dieser Reihe befindet sich auch die hl. Kaiserin Helena.
Auf der linken Seite der Szene stehen die Heiligen, die, belehrt von den Aposteln und ihren Schülern, den Glauben in den westlichen Ländern Europas verbreitet haben.
Im Kalender der Metropolie sind die rumänischen Heiligen blau gekennzeichnet, jene aus dem frühchristlichen Europa grün hervorgehoben.
Auf beiden Seiten sind die Heiligen nach Ständen geordnet – von unten nach oben: Bischöfe, Fürsten/Herrscher, Märtyrer und Märtyrerinnen, Mönche und Nonnen. Wir, die hier versammelt sind, verehren sie, stärken uns am Beispiel ihres Lebens und erbitten ihre Fürbitte.
Die westlichen Heiligen sind u. a.: Hl. Papst Silvester; Hl. Gregor der Große (Dialogos); Hl. Ambrosius; Hl. Cyprian; Hl. Irenäus von Lyon; Hl. Pothinus (Photinus) von Lyon; Hl. Honoratus von Arles; Hl. Leo der Große; Hl. Dionysius Exiguus; Hl. Swithun von Winchester; Hl. Briccius von Tours; Hl. Germanus von Paris; Hl. Apollinaris von Ravenna; Hl. Bonifatius, der Erleuchter Deutschlands; Hl. Sigfrid (Schweden); Hl. Ulrich; Hl. Rupert von Salzburg; Hl. Virgilius; Hl. Korbinian; Hl. Patrick (Irland); Hl. Hilarius von Poitiers; Hl. Sava von Serbien; Hl. Märtyrerin Sophia mit ihren Töchtern Pistis, Elpis und Agape; Hl. Johannes Maximowitsch; Hl. Märtyrer Florian; Hl. Märtyrer Sebastian; Hl. Märtyrer Edmund, König von England; Hl. Märtyrer Koloman, irischer Prinz, Patron Österreichs; Hl. Märtyrerin Cäcilia; Hl. Märtyrerin Anastasia; Hl. Märtyrerin Tatiana; Hl. Märtyrerin Agnes; Hl. Märtyrerin Eugenia; Hl. Märtyrerin Nino; Hl. Märtyrerin Lucia; Hl. Johannes Cassian; Hl. Benedikt von Nursia; Hl. Columban; Hl. Monika; Hl. Genoveva; Hl. Odilia; Hl. Chlotilde; Hl. Seraphim von Sarow; Hl. Paisios der Athonit; Hl. Sophrony Sacharov. In dieser Reihe befindet sich auch der hl. Kaiser Konstantin der Große.
Der Chor der Heiligen, die Scharen der Heiligen, sind vom Paradies umgeben, das im unteren Bereich, nahe bei den Menschen, dargestellt ist. Hier sind die Patriarchen des Alten Testaments – Abraham, Isaak und Jakob – präsent.
Abraham hält Kinder im Arm – ein Bild, inspiriert vom Gleichnis vom armen Lazarus und dem unbarmherzigen Reichen (Lk 16,22–23), wo es heißt, dass Lazarus von Engeln in Abrahams Schoß getragen wurde. Die Vielzahl der Kinder bedeutet die Vielzahl der Seelen der Gerechten, die Ruhe gefunden haben.
Abraham ist das Bild des Glaubens („Abraham glaubte Gott, und das wurde ihm zur Gerechtigkeit gerechnet“ – Röm 4,3).
Sein Sohn Isaak ist als Symbol des Gehorsams und des Opfers dargestellt, denn er ging freiwillig mit seinem Vater, um auf dem Berg geopfert zu werden – ein Vorbild auf Christus, der dasselbe für uns getan hat.
Jakob, der Sohn Isaaks, ist ein Symbol der Geduld und des geistlichen Kampfes, er, der „mit Gott rang“ und Israel genannt wurde.
Durch die Aufnahme der Patriarchen in die Ikone Allerheiligen wird die Einheit der Heiligkeit des Alten und des Neuen Bundes gezeigt: alle haben Anteil an derselben Herrlichkeit Gottes.
Ebenfalls im Paradies ist der gerettete Schächer dargestellt, der erste Bürger des Himmels, der sein Leben lang stahl und am Ende gleichsam „auch das Reich Gottes stahl“.
Die gesamte Szene ist eine Ikone der Einheit der Kirche und der Gemeinschaft der Heiligen aller Zeiten. Die rumänischen Heiligen und die Heiligen des Abendlandes schauen einander von den beiden Seiten der Wand an – in gemeinsamer Fürbitte für uns zu Christus.
Das Paradies, das den Menschen nahegebracht ist, zeigt, dass das Heil kein fernes Ideal ist, sondern eine wirkliche Möglichkeit für jeden. So wird die Kirchenwand zu einer lebendigen Predigt über die Liebe Gottes, die Himmel und Erde vereint, und zu einem Ruf zur Heiligkeit gemäß dem Wort des Erlösers, das uns durch den heiligen Apostel Petrus überliefert ist:
„Seid heilig, denn ich bin heilig.“ (1 Petr 1,16)