Skip to content

Istoricul parohiei

În anul 2011, părintele Emanuel Nuțu primește binecuvântarea ÎPS Mitropolit Serafim pentru a începe demersurile necesare întemeierii unei noi parohii în sectorul 2 al Vienei și pentru construirea unei biserici românești.

După numeroase discuții cu autoritățile vieneze, demarate împreună cu un bun prieten al parohiei, dl. Joseph Klein, și cu un sprijin deosebit venit din partea primarului de sector de atunci, dl. Karlheinz Hora, la 14 iunie 2017 a fost achiziționat un teren de 884 m², situat în apropierea cunoscutului parc Prater. Slujba punerii pietrei de temelie a avut loc la 17 septembrie 2017 și a fost oficiată de ÎPS Mitropolit Serafim, alături de PS Episcop Emilian Crișanul și un sobor numeros de preoți și diaconi, în prezența delegației trimise de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a oficialităților locale și a reprezentanților altor comunități religioase din Austria.

La 25 decembrie 2020, ÎPS Serafim oficiază prima Sfântă Liturghie în demisolul finalizat al bisericii, binecuvântând lucrările realizate, iar în anul 2021, de Praznicul Învierii Domnului, este săvârșită prima Sfântă Liturghie în biserica propriu-zisă.

Alături de lăcașul de cult proiectat de arhitecții Georg Baldass și Mihaela Ionescu, în strânsă colaborare cu Primăria Generală a Vienei, a fost ridicat un ansamblu rezidențial în care locuiesc 46 de familii de români. La parter funcționează un magazin bisericesc și un birou de pelerinaje administrate de parohia românească, precum și o grădiniță aflată în grija Arhiepiscopiei Catolice a Vienei.

Un moment deosebit pentru comunitate l-a constituit sfințirea Altarului bisericii, la 11 iunie 2022, de către ÎPS Mitropolit Serafim, împreună cu alți cinci ierarhi: ÎPS Arsenie Kardamakis, Mitropolitul grec al Austriei și Exarh al Ungariei și Europei Centrale, PS Macarie, Episcopul Europei de Nord, PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal și delegat al PF Părinte Patriarh Daniel, PS Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, și PS Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența unui sobor de 50 de preoți și diaconi, precum și a numeroși reprezentanți ai Statului austriac, ai orașului Viena și ai altor comunități religioase din Austria.

Parohia desfășoară ample activități religioase, catehetice, culturale, artistice, sportive și muzicale în cadrul Școlii Parohiale, coordonată de dna. prof. Carmen Șereș, unde activează opt pedagogi dedicați celor peste 100 de copii înscriși. Periodic au loc acțiuni sociale, conferințe duhovnicești și evenimente ecumenice. De asemenea, au fost organizate peste 20 de pelerinaje coordonate de preoteasa Diana Nuțu, precum și concerte de muzică religioasă și clasică susținute de Corala „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” și de Corul de copii „Heruvimii”, ambele coordonate de diac. prof. dr. Theodore Coresi.

În septembrie 2023 au început lucrările de pictură în tehnica fresco, realizate de o echipă de pictori condusă de dl. prof. Alexandru Nicolau.

Biserica cu hramul Pogorârea Sfântului Duh și ocrotită de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și de Sfântul Ierarh Martin de Tours s-a ridicat prin munca și jertfelnicia Consiliului Parohial, prin donațiile credincioșilor ortodocși români din Viena și împrejurimi, precum și cu ajutorul material oferit de Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord și cu sprijinul Statului Român, prin Secretariatul de Stat pentru Culte și Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.